Invitație închiderea proiectului „Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria”.

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române și Asociaţia Telefonul Copilului vă invită joi, 18 iulie 2013, orele 11:00, la conferinţa de presă care anunţă rezultatele proiectului „Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria”. Proiectul a fost lansat în martie 2013 (http://www.telefonulcopilului.ro/arhiva-noutati?id=155 sau http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/massmedia/06.03.2013.pdf) și a următit identificarea principalelor probleme cauzate de fenomenul cerşetoriei. În acest sens a fost realizată o analiză prin consultarea şi colectarea de date din partea atât a comunităţilor locale, cât şi a copiilor, prin intermediul chestionarelor elaborate în cadrul proiectului. A doua componentă a proiectului a fost reprezentată de creşterea gradului de conştientizare cu privire la efectele negative ale fenomenului cerşetoriei în rândul copiilor.Iniţiativa a fost finanţată de Ambasada Franţei. Partenerii implicaţi în implementarea initiaţivei sunt: Asociaţia Telefonul Copilului, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii – Inspectoratul General al Poliţiei Române, Romtelecom şi Cosmote. La conferinţa de presă vor participa: Excelenţa Sa Domnul Philippe Gustin – Ambasadorul Franţei în România, Dl. Romulus Nicolae Ungureanu – Director – Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Dl. Constantin Stroescu – Șeful Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), precum și dna. Cătălina Florea – Director Executiv – Asociaţia Telefonul Copilului.Conferinţa de presă va avea loc la sediul Ministerul Afacerilor Interne – Sala de Briefing – Piaţa Revoluţiei nr.1 A, sector 1, Bucureşti. * * * Jurnaliștii interesați sunt așteptați la intrearea A2, începând cu ora 10.30. Persoană de contact: Mădălina TURZA, telefon: 021 311 89 81, fax: 021 319 01 83, mobil: 0741242551, e-mail: presa.anitp@mai.gov.roA.N.I.T.P. – Compartimentul Relatii Publice


Alte articole:
Skip to content