Invitaţie pentru conferinţa de presă

În data de 27 noiembrie 2009 va avea loc, la Hotel JW Marriott din Bucureşti, Sala Constanţa, ceremonia de închidere oficială a celui de-al patrulea ciclu al programului Schema Tinerilor Profesionişti, program finanţat prin fonduri nerambursabile de preaderare (Phare RO – 2006/018-147.01.03.01.05). Totodată evenimentul marcheză finalizarea cu succes a primei părţi din programul de formare a celei de-a patra promoţii de manageri publici din cadrul Programului de formare specializată în administraţia publică cu durata de 1 şi 2 ani şi absolvirea celei de-a treia promoţii de Manageri Publici din cadrul Programului de formare specializată în administraţie publică cu durata de 1 an (Phare RO – 2005/017-553.01.03.02). Evenimentul se va desfăşura între orele 09.30-14.00, iar conferinţa de presă va fi organizată începând cu ora 10.55.La acest eveniment au fost invitaţi să participe: Domnul Marius Tiberiu Martinescu, Secretar de Stat pentru Reforma Administraţiei Publice în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Domnul Szakál András, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Domnul Călin Hinţea, Secretar de Stat în cadrul aparatului propriu de lucru al Primului Ministru, Doamna Cristina Belba, Director General Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, echipa de proiect YPS, reprezentanţi ai managerilor publici, cursanţii Ciclului 4 şi absolvenţii Ciclului 3.Proiectul Schema Tinerilor Profesionişti a avut ca scop pregătirea unei noi generaţii de funcţionari publici cu statut de manager public, care să-şi desfăşoare activitatea la nivelul instituţiilor publice din România. Datorită pregătirii primite în cadrul proiectului, axată pe spiritul principiilor moderne şi valorilor Uniunii Europene în domeniul managementului public, aceştia vor contribui la reforma şi dezvoltarea capacităţii administraţiei publice şi vor beneficia de un sistem de promovare rapidă. Încheierea celui de-al patrulea Ciclu al Proiectului Schema Tinerilor Profesionişti marchează finalizarea unei iniţiative de reformă cu o durată de 6 ani pentru administraţia publică din România care a sprijinit dezvoltarea unui grup de aproximativ 430 tineri profesionişti formaţi în baza unor principii moderne şi practici de management public, într-un cadru juridic şi de resurse umane care le-a permis desfăşurarea activităţilor în mod eficient, aducându-şi astfel contribuţia la procesul de reformă. Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră la eveniment până la data de 26 nioembrie, orele 12.00 la numărul de telefon: 021-314.60.66, persoana de contact: domnul Răzvan Radu, asistent de proiect; sau e-mail la adresa yps@ina.gov.ro.


Alte articole:
Skip to content