Invitatie Ziua Portilor Deschise

Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi deschide porţile, într-un eveniment fără precedent, pentru a oferi publicului larg o incursiune în trecutul instituţiei, a oportunităţilor prezentului, dar şi o viziune către viitor.Vă aşteptăm alături de noi, la sediul nostru din Piaţa Revoluţiei, nr. 1, sâmbătă, 8 mai a.c., între orele 10.00-14.00, pentru o scurtă incursiune în istoria şi prezentul Ministerului Administraţiei şi Internelor.Manifestarea, organizată în colaborare cu principalele structuri ale M.A.I., este concepută în spiritul transparenţei instituţionale şi îşi propune să ofere publicului vizitator oportunitatea de a se familiariza cu specificul instituţiei, derulându-se pe două paliere distincte: Administraţie, sub genericul „Administraţie pentru toţi” şi, respectiv, Ordine şi Siguranţă Publică, sub genericul „Siguranţă pentru fiecare”.Cu acest prilej, publicul va avea ocazia să cunoască istoricul structurilor M.A.I. şi specificul misiunilor executate de acestea, evenimentul constituind, totodată, o oportunitate pentru informarea celor prezenţi, cu privire la sfera de activitate a instituţiei. Pe parcursul zilei, publicul va putea vizita clădirea ministerului, cele mai importante săli ale acesteia, precum şi celebrul balcon al Revoluţiei din 1989.Evenimentul se va desfăşura atât în interiorul sediului M.A.I. cât şi în exteriorul acestuia, publicul vizitator având ocazia să admire standurile expoziţionale ce prezintă uniforme şi documente care atestă tradiţia principalelor Arme, dar şi expoziţii de tehnică, autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie.Nu vor lipsi din programul manifestării prezentarea vechilor uniforme ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor şi a tehnicii aflate în dotarea structurilor M.A.I. Un punct de atracţie va fi reprezentat de exerciţiile demonstrative cu câini poliţişti şi simulările de intervenţie executate de specialişti ai instituţiei. Piloţi ai Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. vor fi prezenţi în Piaţa Revoluţiei pentru a prezenta unul dintre elicopterele unităţii; cu acest prilej, toţi cei interesaţi vor putea afla date tehnice despre aparatele de zbor ale M.A.I., precum şi informaţii despre misiunile executate de acestea.Cei prezenţi vor avea ocazia să se familiarizeze cu specificul activităţilor principalelor structuri ale instituţiei noastre – Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră, Situaţii de Urgenţă, Paşapoarte, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Direcţia Generală Anticorupţie, Academia de Politie, Inspectoratul General de Aviaţie – prin vizitarea standurilor expoziţionale amenajate pe platoul din faţa clădirii ministerului. Tinerii dornici să îmbrăţişeze una dintre carierele specifice activităţii ministerului, vor avea ocazia să cunoască oferta educaţională a unităţilor de învăţământ ale M.A.I. Prezentările în power point, pliantele şi broşurile ce vor fi oferite publicului vor constitui o oportunitate pentru informarea cât mai corectă cu privire la activitatea M.A.I. de combatere a fenomenului infracţional, dar şi pentru educaţia antivictimală şi antiinfracţională a cetăţenilor. Pentru accesul în sediul M.A.I., persoanele peste 14 ani vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate.VĂ AŞTEPTĂM!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut