Un cetăţean din Arad a fost prins ieri în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Judeţul Arad, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), în timp ce oferea unui agent de poliţie suma de 500 de euro pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească în mod integru atribuţiile de serviciu.În fapt, în dimineaţa zilei de ieri, 20 iunie a.c., în jurul orei 10.30, un agent de poliţie, lucrător în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad – Postul de poliţie Şagu, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe linia supravegherii traficului rutier a depistat un arădean în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, având numere de înmatriculare expirate. După ce poliţistul i-a adus la cunoştinţă încadrarea juridică şi consecinţele faptei sale, respectiv conducere a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false, cel aflat la volan i-a solicitat agentului să nu dea curs procedurilor legale întrucât se află în termenul de încercare, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată.La scurt timp după această discuţie, la faţa locului a oprit un autovehicul din care a coborât un bărbat, care s-a prezentat a fi patronul făptuitorului. După ce acesta a înţeles care este situaţia angajatului său, a oferit agentului de poliţie suma de 500 de euro pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi a nu-i întocmi dosar penal celui în cauză.Agentul de poliţie a refuzat „oferta” şi, urmând prevederile legale, a formulat un denunţ penal cu privire la cele de mai sus.În urma organizării acţiunii de prindere în flagrant, patronul arădeanului identificat de poliţist a fost surprins în timp ce oferea acestuia cei 500 de euro destinaţi să „rezolve” cazul într-un mod ilegal. Faţă de învinuit, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 7 alin (2) din Legea 78/2000. Cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice
Judeţul Arad: un poliţist a refuzat o mită de 500 euro
Alte articole: