La volan, sub influenţa băuturilor alcoolice

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au depistat mai mulţi conducători auto care s-au urcat la volanul autovehiculelor, după ce au consumat alcool.SALAJ – Patru sălăjeni cu vârste cuprinse între 24 şi 43 de ani, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, după ce au fost depistaţi băuţi la volan.Primul şofer, un zălăuan, în vârstă de 24 de ani, a fost identificat de poliţişti, sâmbătă dimineaţa, la ora 04.13, pe strada Cloşca, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, având o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.20, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 8 Sărmăşag, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, l-au depistat pe Vasile I., de 43 de ani, din Derşida, conducând autoturismul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz, împotrivire sau sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcolemiei, faptă prev. de art. 87, alin 5, din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată. O oră mai târziu, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiu, Marin B., de 29 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum într-o curbă la stânga, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile. În urma testarii cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1.14 mg/l în aerul expirat. Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Duminică dimineaţa, în jurul orei 04.58, agenţii de politie rutieră, din cadrul Poliţiei oraş Jibou, l-au depistat, în trafic, pe Nicolae B., de 26 de ani, din Jibou, conducând autoturismul pe strada Stadionului, din localitate, având o îmbibaţie alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul orăşenesc Jibou pentru recoltare de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. * * * ILFOV – În noaptea de 7 spre 8 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Snagov l-au depistat în trafic pe C.D., de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. * * * ARGEŞ – La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 19.20, agenţii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung l-au pe P.T.A., de 43 de ani, din municipiul Câmpulung, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 87 alin.1 O.U.G. 195/2002R. * * * SIBIU – În noaptea de 7 spre 8 aprilie a.c., în jurul orei 0300, în cadrul activităţilor desfăşurate în trafic de poliţiştii Biroului Rutier Sibiu, a fost oprit pentru control un autoturism, pe str. Zaharia Boiu, din municipiul Sibiu, condus de B. Iulia, de 27 de ani, din municipiul Sibiu. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu alcoolemie peste limita legală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată. * * * TULCEA – T. Nicuşor ,de 26 de ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primăverii, din municipiul Tulcea, a intrat în coliziune cu un gard de beton al unui imobil.Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că T. Nicuşor nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de auto şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,95mg/l alcool pur în aerul expirat).Proprietarul autoturismului, B. Constantin, de 26 de ani, din municipiul Tulcea, se afla în momentul accidentului pe locul dreapta faţă al autoturismului.Celor doi li s-au intocmit dosare penale, lui T. Nicuşor pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului, iar lui B. Constantin pentru încredinţarea autoturismului pentru a fi condus de o persoană care nu posedă permis.Totodată, poliţiştii Serviciului Rutier l-au depistat pe P. Dănuţ, de 34 de ani, din comuna Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, care conducea un autoturism în localitatea Agighiol, având o îmbibaţie alcoolică de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acestuia i s-a întocmit dosare penale. * * * SUCEAVA – Ieri, la ora 19.12, pe DC 9, pe raza localităţii Ciumuleşti, agenţii Secţiei 1 Poliţie rurală Bogdăneşti, aflaţi în serviciul de patrulare, l-au depistat pe S. Constantin, de 61 de ani, din comuna Vadu Moldovei, în timp ce conducea autoturismul, având o alcoolemie în aerul expirat de 0.52 mg/l. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat două probe de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal, care urmează a fi soluţionat procedural. * * * DOLJ – Ieri, în jurul orei 22.30, în comuna Măceşu de Sus, poliţişti din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca l-au depistat în trafic pe O.F., de 16 ani, din Gighera, conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule şi având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior la unitatea medicală minorul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG 195/2002-R. Tot aseară, în jurul orei 20.45, poliţişti din cadrul Formaţiunii Rutiere Segarcea aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu l-au depistat în trafic pe C. Aurel, de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior bărbatul a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. * * * CARAŞ-SEVERIN – În dimineaţa zilei de ieri 8 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane au depistat un tânăr ce se afla la volanul unui autoturism, deşi a consumat băuturi alcoolice. D. Nicolae, de 24 de ani, a fost oprit pentru control, pe strada Trandafirilor din Băile Herculane. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Orşova unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În seara aceleiaşi zile, un alt bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, fiind sub inflenţa băuturilor alcoolice. M. Gheorghe, de 34 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cazuri se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut