Astăzi, 6 iulie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, a lansat campania de informare şi prevenire „Vacanţă în siguranţă!” 2012, acţiune care are ca scop prevenirea faptelor antisociale pe Litoral, în perioada estivală .Scopul și obiectivele campaniei „Vacanţă în siguranţă!” urmăresc informarea corectă a cetăţenilor despre activităţile desfăşurate pe litoral de structurile M.A.I. şi creşterea gradului de informare a turiştilor cu privire la faptele antisociale care le pot afecta siguranţa pe perioada sezonului estival. Cu același prilej, au fost detaliate afişele şi pliantele campaniei cu sfaturile preventive pe care le conţin şi cu numerele de telefon ale tuturor unităţilor de poliţie de pe litoral, unde turiştii pot apela în caz de necesitate. Totodată, a fost prezentat și site-ul oficial al campaniei „www.infolitoral.mai.gov.ro”, care cuprinde informaţii utile despre misiunile lucrătorilor M.A.I. pe litoral, rezultatele obţinute de aceştia, informaţii de ultimă oră referitoare la evenimentele de impact pentru ordinea publică de pe litoral, precum și numere de telefon la care pot suna în situaţii de urgenţă, date de contact ale unităţilor de poliţie din staţiunile de pe litoralActivităţile de prevenire se vor derula ca şi în anii trecuţi în sistem integrat, în perioada iulie – septembrie, de către Inspectoratul de Poliție Județean Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Garda de Coastă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa.La eveniment au participat reprezentanți ai D.I.R.P., șefi ai structurilor teritoriale de poliție, ai Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Poliției de Frontieră, respectiv Garda de Coastă.
Lansarea campaniei de informare și prevenire „Vacanță în siguranță”
Alte articole: