Luare de mită – prindere în flagrant la R.A.R. Bihor

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, au executat, la data de 20 ianuarie a.c., două mandate de aducere emise de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la învinuiţii C.P.P. şi M.D.M., împotriva cărora s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 257 alin. 1 C.p. cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. Fapta acestora constă în aceea că, în perioada anilor 2010 – 2011, au pretins şi primit diferite sume de bani de la mai multe persoane, prevalându-se de influenţa avută la diferiţi funcţionari din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Bihor, în vederea programării imediate pentru verificare a unor autovehicule la R.A.R. Bihor, verificării şi omologării acestora în condiţii preferenţiale, prin eludarea totală sau parţială a taxei de primă înmatriculare. Cauza a fost sesizată Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, în cursul anului 2010 de către D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, sens în care s-a înregistrat dosarul penal. În fapt, învinuitul C.P.P. a formulat un autodenunţ, motiv pentru care în după-amiaza zilei de 20.01.2011, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.N.A., s-a organizat o acţiune finalizată cu prinderea în flagrant a învinuitului D.M., funcţionar (inginer) în cadrul R.A.R. – Reprezentanţa Bihor, care fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a primit suma de 100 euro de la denunţătorul C.P.P. pentru a facilita programarea unui autoturism în vederea obţinerii unui certificat de depreciere şi pentru omologarea altui autoturism cu un dispozitiv pentru persoană cu handicap.Faţă de învinuitul D.M. a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 C.p. cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. Din cercetările întreprinse a rezultat aceea că, în perioada anilor 2010 – 2011, în calitate de funcţionar în cadrul R.A.R. Bihor, acesta a pretins şi primit diferite sume de bani de la mai multe persoane, în vederea programării imediate pentru verificare a autovehiculelor la R.A.R. Bihor, verificării şi omologării acestora în vederea înmatriculării în circulaţie, prin eludarea totală sau parţială a taxei de primă înmatriculare.Ulterior realizării flagrantului, în baza ordonanţelor de delegare şi a autorizaţiilor emise de Tribunalul Bihor au fost efectuate percheziţii atât la sediul R.A.R. – Reprezentanţa Bihor, cât şi la domiciliile învinuiţilor.În desfăşurarea acestor activităţi şi-au adus contribuţia şi ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare.Urmare a cercetărilor efectuate, faţă de învinuiţii D.M. şi M.D.M., procurorul de caz a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore iar faţă de învinuitul C.P.P. s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.La data de 21 ianuarie a.c. a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul D.M., Tribunalul Bihor dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 15 de zile. Faţă de învinuitul M.D.M. procurorul a dispus prin ordonanţă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.Cercetările în cauză sunt continuate de ofiţerii D.G.A., în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content