MAI la Summit-ul șefilor de Guverne din statele membre ale Inițiativei Central Europene

Secretarul de stat din MAI, Tiberiu Trifan, conduce delegația României la Summit-ul șefilor de Guverne din statele membre ale Inițiativei Central Europene (ICE), care se desfăşoară la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, în perioada 12-13 decembrie a.c.Pe agenda reuniunii se regăsesc teme precum consolidarea cooperării regionale și evaluarea progreselor înregistrate pe mandatul PRES BIH ICE. De asemenea, va fi abordată necesitatea interconectării statelor membre ICE în scopul dezvoltării regionale sustenabile și a sprijinirii parcursului european al statelor aspirante sau candidate din regiune și se va dezbate impactul provocărilor reprezentante de criza migraţiei şi manifestările extremiste asupra procesului de extindere al UE. În intervenția sa, oficialul român va sublinia importanţa continuării politicilor de extindere a UE şi NATO pentru statele care îndeplinesc criteriile necesare, susţinerea de către România a procesului de reforme din statele din regiune în procesul de apropiere de structurile europene, precum şi rolul ţării noastre în gestionarea crizei de migraţie cu care s-a confruntat continentul european în ultimii doi ani şi măsurile întreprinse pentru asigurarea securizării frontierelor externe ale UE.Iniţiativa Central Europeană (ICE) este o formă de cooperare regională, care reuneşte 10 state membre UE (Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia) şi 8 state non-membre UE (Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia şi Ucraina). În prezent, Preşedinţia ICE este exercitată de Bosnia și Herțegovina şi va fi preluată pentru anul 2017 de către Belarus.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut