Mandat european de arestare, pus în executare de poliţişti

Poliţiştii din Constanţa, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au depistat o femeie, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă comisă în Germania.La data de 9 decembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au depistat o femeie, de 43 de ani, din judeţul Constanţa, pe numele căreia autorităţile din Duisburg – Germania au emis un mandat european de arestare. Persoana în cauză a fost condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate, de 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă comisă pe teritoriul Germania.Pentru depistarea celei în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române.Femeia a fost prezentată magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care au dispus măsura reţinerii, urmând a se îndeplini procedurile de predare către autorităţile din Germania.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content