Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de poliţişti

SATU MARE – Doi urmăriţi naţional, condamnaţi pentru furt, respectiv complicitate la furt, au fost prinşi de poliţişti.Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au desfăşurat la acest final de săptămână acţiuni în scopul depistării persoanelor care figurează în evidenţele poliţiei ca urmărite, dispărute ori care se sustrag executării pedepsei sau urmăririi penale. În acest context, poliţiştii l-au depistat pe Nicolae R., de 54 de ani, din Satu Mare, pe numele căruia instanţa a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii în cuantum de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Bărbatul, care figura în evidenţe ca urmărit naţional, a fost încarcerat în arestul I.P.J. Satu Mare, urmând să execute pedeapsa privativă de libertate la care a fost condamnat. Un alt urmărit naţional, Levente P., de 22 de ani, de asemenea din Satu Mare, a fost depistat de judiciarişti în cadrul acestor acţiuni, fiind încarcerat pentru a-şi executa pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la furt calificat.BRĂILA – Condamnat, depistat şi încarcerat în penitenciar.În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, a fost depistat, pe raza municipiului, I.H., de 36 de ani, din Brăila, împotriva căruia, la data de 25 noiembrie a.c., Judecătoria Brăila a emis mandat de executare a pedepsei de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.VASLUI – Poliţiştii au depistat un bărbat pe numele căruia autorităţile judiciare au emis mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.Poliţiştii Biroului Judeţean al Poliţiei Transporturi Feroviare Vaslui l-au depistat, în zona staţiei C.F.R Vaslui, pe Teodor P., de 41 de ani, din comuna Albeşti. Pe numele bărbatului a fost emis mandat de executare a pedepsei de un an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea corporală.P. Teodor a fost condus în vederea încarcerării în Penitenciarul Vaslui.SUCEAVA – Mandat pus în executare de poliţie.Poliţiştii Secţiei de Poliţiei Rurală nr.1 Bogdăneşti l-au depistat pe R.Vasile, de 57 de ani, din comuna Fântâna Mare, pe numele căruia a fost emis, de către Judecătoria Fălticeni, mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.Acesta a fost reţinut şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut