Mărfuri contrafăcute, descoperite de poliţiştii de la Transporturi

Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea un container încărcat cu produse ce purtau însemnele distinctive ale unor mărci înregistrate, în valoare de 970.000 de euro.La data de 6 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import – export şi a produselor contrafăcute ori piratate, au efectuat un control asupra mărfii existente într-un containerul aflat în Portul Constanţa Sud Agigea, având ca destinatar o societate comercială din Constanţa.În interiorul acestuia, au fost descoperite 48.870 produse (tacâmuri) ce purtau însemnele distinctive ale unor mărci înregistrate, marfă de provenienţă China. Valoarea de piaţă a acestora este estimată la 970.000 de euro. Produsele au fost reţinute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor. În cauză, s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.


Alte articole:
Skip to content