Marți, 19 iulie, are loc ceremonialul de absolvire a promoției de ofițeri a Academiei de Poliție

Începe etapa a III-a a Planului privind reducerea deficitului de personalAnaliza semestrială condusă de către ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, privind îndeplinirea priorităților strategice din Planul de Guvernare, a reliefat că la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se înregistrează un deficit de aproximativ 18.000 de posturi. Cele mai multe posturi vacante sunt înregistrate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, urmat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. În aceste condiții, Planul privind reducerea deficitului de personal din MAI continuă luna aceasta prin încadrarea a 1.454 de ofițeri, agenți de poliție și subofițeri, reprezentând promoția 2016 a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.Reducerea deficitului de personal, obiectiv asumat de MAI, prin Programul de Guvernare În luna ianuarie 2016, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a aprobat un Plan de reducere a deficitului de personal, în mod etapizat.Activitățile care s-au desfășurat în primul semestru, au constat în organizarea de concursuri pentru trecerea în corpul ofițerilor a 1.000 de agenți și subofițeri și încadrarea din sursă externă, prin concurs a 2.980 de posturi de agenți de poliție și subofițeri. Pentru ocuparea posturilor din sursă externă s-au înscris la concursurile organizate de structurile MAI peste 26.000 de candidați.De asemenea, a fost demarată procedura de încadrare prin concurs a 73 de posturi de personal medical, în condițiile în care, în rețeaua medicală a MAI există un deficit de peste 200 de medici care ar trebui să asigure asistența medicală angajaților ministerului, a pensionarilor MAI, dar și pentru persoanele aflate în arest preventiv sau cele cazate în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări. De asemenea, au fost inițiate procedurile pentru încadrarea a 663 de posturi de personal contractual. Marți, 19 iulie, are loc ceremonialul de absolvire a promoției de ofițeri ai Academiei de PolițieEtapa următoare pentru implementarea Planului de reducere a deficitului de personal constă în încadrarea, la termen, a promoției 2016 a școlilor MAI.Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, va participa marți, 19 iulie a.c, începând cu ora 9.30 la ceremonialul de absolvire a Promoției 2016 a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, promoție din care fac parte 332 ofițeri care își vor desfășura activitatea în MAI. Menționăm că pentru noul an de învățământ care începe în toamnă, oferta educațională a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne a fost suplimentată cu 674 de locuri, de la 1.676 în anul 2015, la 2.350 de locuri.Situația posturilor vacante va fi reevaluată în perioada următoare urmând ca pe parcursul semestrului II al anului 2016 să fie demarată o nouă etapă de încadrare prin concurs, cu recrutare a candidaților din sursă externă, precum și prin trecerea în corpul ofițerilor a agenților de poliție/subofițerilor/maiștrilor militari care îndeplinesc condițiile legale. * * * Jurnaliştii acreditați sunt invitați marți, 19 iulie a.c., începând cu ora 8.30 la sediul Academiei de Poliție din Aleea Privighetorilor, nr. 1-3, Sector 1, București, pentru a participa la ceremonia de absolvire a Promoției 2016. Activitatea începe la ora 9.30 și este estimată a se termina în jurul orei 10.30.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut