Măsuri ale MAI pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase

Traficul s-a deschis pe autostrada A2 pe ambele sensuri. Din cauza poleiului, traficul rutier fusese închis preventiv și deviat pe DN3A, începând cu ora 5:30, pentru curățarea carosabilului. Pe Autostrada București – Pitești se circulă fără probleme, iar între kilometrii 44-85 sunt porțiuni de carosabil acoperite de un strat de zăpadă de sub 1 centimetru.Pe Autostrada A3, tronsonul București – Ploiești, între kilometrii 31 și 68, se circulă în condiții de iarnă, stratul de zăpadă fiind de 5-6 centimetri.Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan a luat legătura în această dimineață cu prefecții din județele vizate de avertizările meteorologice și le-a cerut să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea unor situații care să pună în pericol viețile oamenilor sau bunurile persoanelor din localitățile afectate.De asemenea, a fost solicitată prezența unui reprezentant al Ministerului Transporturilor în Centrul Național de Conducere Integrată al MAI pentru a asigura o bună comunicare instituțională în scopul prevenirii efectelor produse de fenomenele meteorologice. Totodată, ministrul afacerilor interne le-a solicitat autorităților județene să activeze comitetele locale pentru situații de urgență acolo unde este cazul.La această oră este în vigoare o avertizare de Cod galben pentru sudul țării. În județele Călăraşi, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Buzău şi Ialomiţa, precum şi în judeţul Ilfov şi în municipiul Bucureşti vântul va avea intensificări însemnate și va viscoli zăpada. În zonele menționate s-a depus încă din timpul nopții un strat de polei. În aceste condiții, polițiștii le recomandă celor care pornesc la drum să aibă autoturismele echipate de iarnă, să se deplaseze cu viteză redusă, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule, să nu bruscheze comenzile mașinii și să folosească în special frâna de motor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut