Măsuri de combatere a contrabandei

Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au continuat acţiunile în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, în decursul săptămânii trecute, 21 – 27 iunie a.c., fiind confiscate cu 116% mai multe ţigări decât în săptămâna trecută, adică 11.233.500 ţigări, respectiv 561.675 pachete. În cadrul acţiunilor comune desfăşurate de Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I., au fost identificate şase noi grupuri infracţionale, precum şi 13 locuri de depozitare a ţigărilor de contrabandă, fiind totodată, indisponibilizate 54 mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.Efectivele M.A.I. au aplicat 1.128 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.862.420 lei. De asemenea, au fost înregistrate 44 de lucrări penale, împotriva a 35 persoane fiind începută urmărirea penală. În perioada de referinţă, au fost verificate 1.791 societăţi comerciale, au fost realizate 1.120 filtre rutiere şi 23 percheziţii. La nivel naţional s-au desfăşurat 178 acţiuni în zonele de frontieră, 694 în pieţe şi târguri, 586 pe rute de transport şi 455 în alte zone. În activităţile specifice au fost angrenaţi zilnic aproximativ 1.700 poliţişti, 300 jandarmi, 250 poliţişti de frontieră, peste 100 de lucrători din Garda Financiară şi 100 lucrători din alte structuri. INFOBACKGROUND : În perioada 7 mai – declanşarea acţiunii la nivel naţional – şi până la 27 iunie, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au confiscat cantitatea de 69.534.400 ţigări, adică 3.476.720 pachete.În acelaşi interval, formaţiunile de poliţie judiciară din M.A.I. au întocmit 602 lucrări penale, în 231 dosare s-a început urmărirea penală, iar 133 dosare penale au fost declinate către instanţele competente. De asemenea, sunt cercetate 1.190 persoane, din care 62 au fost reţinute şi 55 arestate, iar împotriva a 487 persoane s-a început urmărirea penală.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut