Peste 150 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal DINAMO Bucureşti – PANDURII Târgu Jiu, din cadrul etapei a X – a, a Ligii I, sezon 2012 – 2013 care se va disputa astăzi, 01 octombrie a.c., pe “Arena Naţională” din capitală, începând cu ora 20.30.Conform criteriilor elaborate de către federaţiile sportive naţionale de profil şi Jandarmerie, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad mediu de risc. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.D.G.J.M.B. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Măsuri de ordine publică pe „Arena Naţională” la meciul de fotbal DINAMO Bucureşti – PANDURII Târgu Jiu
Alte articole: