Măsuri de ordine şi siguranţă publică pe Litoral, în perioada sezonului estival 2011

În perioada 01 – 31 august, în două serii, vor fi delegaţi la I.P.J. Constanţa, câte 225 de poliţişti, din care 143 de poliţişti de ordine publică, 45 poliţişti pentru Serviciul Rutier, 15 tehnicieni criminalişti precum şi 22 de poliţişti pentru Serviciul de Investigaţii Criminale.Astăzi, 30 iunie 2011, ora 15.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a avut loc o întâlnire în scopul prezentării modului de acţiune a poliţiştilor constănţeni şi a poliţiştilor delegaţi anul acesta pe litoral, precum şi a măsurilor şi obiectivelor propuse în cadrul Planului de Acţiune „Litoral 2011” pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonului estival 2011. La această întâlnire au participat domnul comisar şef Muntean Ioan Lucian – adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, comisar şef Diniţă Lucian – directorul Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R, domnul comisar şef Jianu Dumitru – director al Direcţiei Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., şi domnul comisar şef Adrian Rapotan – adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Constanţa. Misiunea poliţiştilor în perioada sezonului estival 2011 se va desfăşura conform Planului de Acţiune Litoral 2011 aprobat de către conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi are ca scop prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravenţională ce pot afecta climatul de ordine şi siguranţă publică. Managementul acţiunilor se va realiza prin fructificarea rezultatelor analizei criminalităţii, aplicarea principiului „cel mai aproape poliţist de locul evenimentului sesizat intervine”, a celerităţii în cauzele penale şi folosirea la maxim a informaţiilor din bazele de date operative.Se va acţiona în mod special în vederea prevenirii şi pregătirii antiinfracţionale a populaţiei, pentru a nu fi expusă fenomenului infracţional şi totodată, prin stabilirea unor relaţii de parteneriat cu cetăţenii, prin intensificarea activităţii de prevenire, consiliere şi informare, acţiunile poliţiştilor vizând cu preponderenţă principiul prevenirii faptelor antisociale şi educarea populaţiei. Dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare, se vor realiza prin constituirea de patrule mixte (pedestre, auto şi de intervenţie) compuse din poliţişti/jandarmi sau poliţişti/poliţişti de frontieră, întregul segment de menţinere a ordinii publice fiind coordonat şi gestionat de către comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. De asemenea, se va urmări realizarea unor dispozitive eficiente care să aibă o intervenţie fermă şi rapidă la orice sesizare primită din partea cetăţenilor. Forţele speciale de intervenţie vor fi în aşa fel dispuse în teren încât să asigure reducerea timpului de răspuns al intervenţiei, în situaţia producerii unor evenimente cu risc ridicat, urmărind restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate.În cursul anului 2010 cel mai mare aflux de turişti a fost înregistrat în staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, sens în care, în perioada sezonului estival 2011 dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare vor fi suplimentate pe raza acestor localităţi, atât cu efective de jandarmi cât şi cu poliţie de frontieră. Deşi în cursul anilor trecuţi s-a înregistrat o scădere substanţială a efectivelor delegate pe litoralul Mării Negre, prin modul de abordarea a prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional, acest aspect nu a avut influenţe negative asupra asigurării climatului de ordine şi linişte publică, nefiind înregistrate evenimente deosebite care să afecteze viaţa şi integritatea persoanei, patrimoniul acesteia sau fapte grave de tulburare a ordinii şi liniştii publice.Analiza situaţiei operative din sezonul estival 2010 arată că:• Numărul prinderilor în flagrant a crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009; • Numărul infracţiunilor de natură judiciară a crescut cu 5% (de la 137 la 144); • Predomină furturile din camere de hotel/motel/camping (58% din totalul infracţiunilor de furt sesizate) şi cele din autoturisme (25%);• Numărul furturilor comise pe plajă a scăzut cu 19% ;Toţi poliţiştii delegaţi pe litoral au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune pentru prevenirea faptelor antisociale, fiindu-le prelucrate prevederile privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţii desfăşurate pe plajă, sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.În baza acordului semnat de autorităţile competente din România şi Bulgaria privind desfăşurarea unor misiuni comune de patrulare în zona de frontieră comune, pentru al doilea an consecutiv, 4 poliţişti ai tării vecine vor desfăşura activităţi specifice poliţieneşti, în sistem integrat, împreună cu poliţiştii delegaţi, în această perioadă pe raza staţiunilor turistice Neptun şi Mamaia.Ţinând cont de specificul judeţului Constanţa în perioada sezonului estival şi de particularităţile zonelor, localităţilor şi staţiunilor turistice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa şi-a adaptat programul de lucru şi modul de acţiune a poliţiştilor pentru a răspunde cât mai eficient problematicii acestei perioade şi va coordona direct atât efectivele proprii cât şi cele delegate. Prezenţa activă şi flexibilă a efectivelor de poliţie participante, precum şi întrebuinţarea judicioasă a forţelor şi mijloacelor disponibile în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică, precum şi a celor destinate supravegherii traficului rutier, urmăreşte asigurarea unei reale protecţii a cetăţenilor aflaţi în această perioadă pe raza judeţului Constanţa.Întrucât litoralul românesc reprezintă un punct de atracţie atât pentru turiştii români cât şi pentru cei străini, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa recomandă membrilor comunităţii să adopte măsurile minime de siguranţă, de protejare a bunurilor şi valorilor pe care le deţin, pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor şi să respecte normele legale în vigoare.COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELATII PUBLICE – I.J.P.Constanţa


Alte articole:
Skip to content