Măsuri de ordine suplimentare ale Poliţiei Române pentru meciul de fotbal România – Grecia

Aproape 3.720 de poliţişti sunt angrenaţi în măsurile suplimentare dispuse de Poliţia Română, pentru desfăşurarea în bune condiţii a meciului de fotbal dintre echipele reprezentative ale României şi Greciei.Poliţiştii vor asigura măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică în zona punctelor de frontieră şi pe traseele de deplasare, în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, a Gării de Nord, în apropierea locurilor de cazare a suporterilor, în zonele turistice şi de agrement, precum şi pe căile de afluire/defluire spre şi de la Arena Naţională.Pentru ca participanţii la competiţia sportivă să se bucure în linişte de eveniment, în perioada 18-19 noiembrie a.c., Poliţia Română a angrenat, suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, 1.460 de poliţişti de la rutieră, 1.837 de poliţişti de la structurile de ordine publică și 92 poliţişti de la transporturi.Poliţiştii acţionează, potrivit competenţelor, pentru punerea în aplicare a măsurilor specifice asigurării unui climat de siguranţă publică, fluidizarea traficului rutier şi intervenţia operativă în cazul producerii unui eveniment.Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti acţionează cu peste 330 de polițiști pentru menţinerea ordinii publice şi siguranţei rutiere, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, atât în zona de desfăşurare a competiţiei sportive, la locurile de cazare a oficialilor şi delegaţiilor sportive, cât şi pe traseele de afluire/defluire a suporterilor celor două echipe.De asemenea, pentru prevenirea unor posibile acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii Secţiilor Regionale de Transporturi acţionează în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători ce converg către municipiul Bucureşti.Totodată, pentru buna desfăşurare a competiţiei sportive, traficul rutier va fi restricţionat, începând cu ora 15:00, gradual şi dacă situaţia va impune, până la defluirea totală a spectatorilor, astfel: pe Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson; Str. Vatra Luminoasă, între Şos. Mihai Bravu şi str. Pierre de Coubertin, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson, cu excepţia RATB, care va fi deviat începând cu orele 18:00 (mijloacele RATB vor întoarce la Depoul Vatra Luminoasă); Str. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi Rondul de la intrarea în Stadionul Naţional Arena, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson.Excepţie de la restricţiile rutiere fac autovehiculele destinate situaţiilor de urgenţă, precum şi transportul RATB.Accesul auto în incinta Stadionului Naţional Arena se va face prin intrările dinspre bd. Basarabia, str. Maior Coravu şi str. Sergent Vasile Şerbănică.Rute ocolitoare:• şos. Mihai Bravu – şos. Iancului – şos. Pantelimon;• bd. Unirii – bd. Basarabia – bd. Chişinău – şos. Pantelimon.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut