Măsuri dispuse de vicepremierul Gabriel Oprea în cazul scufundării șlepului în zona Moldova-Veche

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, în calitate de președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), a ordonat Centrului Operațional de Comandă al Guvernului și Platformei de Coordonare Operațională – structuri subordonate CNSSSU – să verifice în timp real, prin structurile proprii și ministerele de linie, gradul de risc potențial pentru mediul înconjurător după ce un șlep românesc, încărcat cu fertilizant agricol, s-a scufundat astăzi în apropierea Portului Moldova-Veche, județul Caraș Severin.Totodată, Ministerele Mediului, Transporturilor și Agriculturii vor lua măsurile urgente pentru limitarea efectelor care ar putea apărea asupra mediului. La acest moment structurile cu responsabilități desfășoară activități la fața locului în vederea evaluării riscurilor de mediu generate de acest eveniment. Toate structurile vor rămâne active în vederea aplicării cu celeritate a măsurilor care se impun. Menționăm că șlepul scufundat avea la bord 847,9 tone de fertilizant agricol, ambalat în saci de plastic, și făcea parte dintr-un convoi alcătuit din nava Baziaș, două barje și trei șlepuri, care fuseseră încărcate într-un port din Croația și avea destinația Moldova-Veche.Incidentul nu a cauzat victime și nici nu a afectat navigația în zonă.


Alte articole:
Skip to content