Măsuri în sprijinul populației

Peste 1.000 de pompieri militari cu 470 mijloace tehnice au acționat pentru salvarea persoanelor, supraînălțarea malurilor și evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații.Ca urmare a ploilor însemnate cantitativ, atât în cursul zilei de ieri, cât şi pe timpul nopţii, echipaje de salvatori au monitorizat zonele de risc şi au intervenit în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din 15 județe. Cele mai multe misiuni au fost derulate în județele Caraș-Severin, Covasna, Timiș, Mureș și Sibiu, fiind afectate peste 1.100 locuințe și anexe gospodărești și aproximativ 1.500 curți și subsoluri. Toate persoanele evacuate preventiv în ultimele 24 de ore au revenit în siguranță la casele lor. Eficiența misiunilor a fost susținută prin măsura suplimentării forțelor din teren, cu peste 150 de pompieri și 39 motopompe de mare capacitate, dislocate ieri, în sprijinul echipajelor de intervenție din județele Bacău, Caraș-Severin, Neamț și Timiș.Având în vedere avertizarea hidrologică pe râul Bârzava din județul Timiș, pompierii militari împreună cu voluntarii au pregătit peste 2.000 de saci cu nisip în vederea consolidării digurilor de apărare în zonele Gătaia și Sculia. Până în acest moment nu sunt înregistrate probleme, însă în zona posibil a fi afectată sunt dislocați aproape 100 pompieri care pot asigura prima intervenție cu 18 motopompe de mare capacitate. La această oră, salvatorii intervin pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate în localitățile Lugoj, Boldur, Săcălaz și Sânmihaiu Român.În dispeceratul ISU Caraș-Severin s-au primit peste 350 de apeluri în aproximativ 12 ore, pentru a fi semnalate efecte ale căderilor de precipitații. Aproximativ 150 de pompieri militari au fost concentraţi în zonele afectate de inundaţii pentru a interveni în sprijinul populaţiei și autorităților locale. Activitățile de diminuare şi înlăturare a efectelor inundaţiilor vor continua şi pe parcursul acestei zile.Efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru asigurarea intervenției de înlăturare a efectelor generate de fenomenele din ultimele zile. La nivelul tuturor inspectoratelor pentru situații de urgență din județele afectate de inundații au fost activate grupele operative și suplimentate efectivele de intervenție. Totodată, la nevoie, echipajele de salvatori vor fi dislocate, imediat, în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative. Evoluţia efectelor generate de acest tip de risc este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU.


Alte articole:
Skip to content