Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paști

Anul acesta, în mod fericit, credincioșii catolici și cei ortodocși sărbătoresc Sfintele Paști la aceeași dată, prilej de bucurie sfântă și profundă comuniune spirituală. Această bucurie comună, simbol al unității în numele unui ideal și a unei credințe comune, doresc să ne călăuzească în eforturile pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus.Doresc să le mulțumesc tuturor polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră, pompierilor, medicilor, paramedicilor SMURD, aviatorilor și personalului Instituțiilor Prefectului, care, ca de fiecare dată în momentele de sărbătoare, sunt la datorie pentru ca românii să se poată bucura și petrece în siguranță. Cu toții reprezentați categorii sociale a căror activitate profesională presupune restricții și privațiuni. De aceea, îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să vă asumați deplin responsabilitățile, iar eu vă asigur că dincolo de recunoștința și încrederea românilor, importanța muncii dumneavoastră va fi una recunoscută de către toți.Gândurile noastre se îndreaptă și către cei pe care aceste zile de sărbătoare îi găsesc în misiuni internaționale, departe de familie și de cei dragi, reprezentând cu cinste România. Suntem mândri de voi și vă așteptăm sănătoși acasă! Angajaților Ministerului Afacerilor Interne și tuturor românilor vă doresc să vă bucurați de Sărbătoarea Sfintelor Paști cu credință și pace sufletească, alături de cei dragi!Noi vom face totul pentru liniștea și siguranța acestor Sărbători!Hristos a înviat!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut