De Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene îi sărbătorim pe cei pentru care fiecare misiune este o probă a curajului și îndemânării pusă în slujba binelui comun.
Pentru componenta de aviație a Ministerului Afacerilor Interne – ca de altfel pentru întreg sistemul de ordine publică și siguranță națională – pandemia a fost o provocarea atipică care a impus un răspuns eficient, articulat și curajos. Sute de vieți au fost salvate datorită transportului rapid al victimelor COVID-19 către unități medicale specializate, de către piloți și personal medical devotat care și-au asumat fără ezitare jurământul depus, în ciuda riscurilor existente și a presiunii impuse de timpul scurt în care trebuia efectuat transportul.
Important este, ca urmare a unor astfel de situații complexe, să avem înțelepciunea de a sintetiza acele lecții care ne pot fi de folos în gestionarea posibilelor situații de criză din viitor. Misiunile structurilor de aviație au fost întotdeauna apreciate, dar cu atât mai mult și-au dovedit utilitatea în această perioadă de criză sanitară.
De aceea, ca ministru al acestui Guvern voi susține procesul de modernizare instituțională inclusiv la nivelul Inspectoratului de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, pentru extinderea nivelului de pregătire al resursei umane pe această componentă, concomitent cu îmbunătățirea dotărilor materiale specifice. În ceea ce privește procesul de dotare al acestei structuri, suntem puternic angajați în programul de achiziție din fonduri europene de echipamente performante care să ofere siguranța, atât pentru cetățenii aflați în situații de risc, cât și pentru angajații noștri aflați în misiuni cu un grad ridicat de dificultate
Am deplină încredere că procesul de evoluție și modernizare a Forțelor Aeriene va decurge în parametri optimi și, în același timp, cred în rapida revenire la normalitate a aviației civile afectate de perioada pandemiei.
Tuturor celor care servesc Aripile Românești le mulțumesc, îi felicit pentru activitatea lor și le doresc succes în misiunile viitoare!
La mulți ani și cer senin!
MINISTRUL AFACERILOR INTERNE
LUCIAN NICOLAE BODE