Mesajul vicepremierului Gabriel Oprea cu prilejul comemorării a 14 ani de la atentatele teroriste din SUA

La 14 ani de la comiterea celor mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă a umanităţii, în calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al afacerilor interne doresc să-mi exprim compasiunea și solidaritatea cu poporul american.Românii au fost mereu cu sufletul alături de toți cei care au avut de suferit în urma atacurilor săvârșite în data de 11 septembrie 2001, în orașele New York și Washington D.C., conștienți fiind că anii care au trecut nu pot șterge durerea celor care au pierdut pe cineva drag și suferința celor răniți.Efectele acestor tragice evenimente s-au resimțit în întreaga lume. Deși cele mai multe victime au fost cetățeni americani, printre victime s-au aflat și numeroși cetățeni străini. Toate țările care împărtășesc valorile democrației, păcii și libertății au fost angrenate într-un război contra terorismului, un război pe care încă nu l-am câștigat dar în care suntem hotărâți să luptăm până la capăt, ca o promisiune asumată în fața cetățenilor noștri. Atacurile din Statele Unite și mai recentele atacuri din țările europene ne-au arătat că terorismul poate lovi oriunde și oricând și că nicio țară nu este pe deplin apărată împotriva acestui flagel. Intensificarea cooperării cu partenerii noștri strategici și întărirea propriilor capacități de intervenție sunt esențiale pentru prevenirea sau contracararea altor tragedii. Alături de partenerii săi europeni și Nord-atlantici, România rămâne angrenată în eforturile internaționale de combatere a terorismului și a extremismului, înțelegând că numai printr-un efort comun şi solidar putem asigura securitatea și siguranța cetățenilor țărilor noastre.


Alte articole:
Skip to content