Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea DUŞA, la şedinţa Consiliului Militar al Jandarmeriei Române

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea DUŞA, a participat în data de 5 octombrie a.c., la Sfântu-Gheorghe, în judeţul Covasna, la şedinţa Consiliului Militar al Jandarmeriei Române, aferentă trimestrului III 2012. În acest context, Ministrul Administraţiei şi Internelor a precizat că „prioritatea MAI este creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, iar Jandarmeria Română, alături de celelalte structuri competente, trebuie să asigure respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi climatul de ordine şi linişte publică” . Pe ordinea de zi s-au aflat și alte teme de discuție precum: pregătirea şi desfăşurarea misiunilor de asigurare a ordinii publice de către Jandarmerie; stadiul elaborării „Strategiei de dezvoltare şi consolidare a Jandarmeriei Române în perioada 2014-2020; proiectul ordinului privind Ghidul evoluţiei în cariera militară a personalului din Jandarmeria Română. Mircea Dușa a atras atenţia conducerii Jandarmeriei Române că rolul său cu ocazia alegerilor parlamentare este unul important. De asemenea, ministrul a mai subliniat faptul că legea trebuie să fie respectată și procesul electoral să se desfășoare corect . * * * Consiliul Militar al Jandarmeriei Române se reuneşte trimestrial, fiind analizate cu această ocazie diferite aspecte de interes operativ în vederea eficientizării activităţii Jandarmeriei Române, preşedintele Consiliului Militar fiind Inspectorul General al Jandarmeriei Române.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut