Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, este prezent și astăzi în zonele grav afectate de inundațiile din ultimele zile, pentru a evalua situația la fața locului și a coordona acțiunile de sprijin pentru populația sinistrată.
La Slobozia Conachi a fost instalată o tabără pentru sinistrați, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Tabăra dispune de 30 de corturi, echipate cu 200 de paturi și saci de dormit, instalația de încălzire fiind complet funcțională. De asemenea, sunt asigurate două containere pentru duș și baie, precum și două bucătării mobile, pentru a răspunde nevoilor de bază ale persoanelor afectate.
Ministrul Predoiu a subliniat că tabăra a fost dotată cu toate condițiile necesare pentru siguranța celor care vor fi cazați aici. „Este o prioritate ca persoanele afectate să primească tot sprijinul de care au nevoie, iar autoritățile sunt mobilizate pentru a răspunde rapid tuturor solicitărilor”, a declarat acesta.
Pe lângă vizita la tabăra pentru sinistrați, ministrul a fost prezent și la principalul Centru logistic de primire a ajutoarelor, amplasat în Slobozia Conachi, unde a verificat modul în care se desfășoară operațiunile de colectare și distribuire a ajutoarelor. Totodată, ministrul Predoiu a vizitat și localitățile Cuza Vodă și Pechea, grav afectate de inundații.
Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne a mulțumit tuturor celor implicați în acțiunile de salvare și sprijinire a populației afectate: „E datoria mea să mulțumesc încă o dată tuturor pompierilor, jandarmilor, polițiștilor, comandanților lor, tuturor cadrelor din Ministerul de Interne care au fost și de această dată la datorie. Le mulțumesc foarte mult!”
Ministerul Afacerilor Interne va continua să monitorizeze situația și să asigure toate resursele necesare pentru sprijinirea comunităților afectate de inundații, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și naționale.