Ministrul Igaş, la ceremonialul desfăşurat în Arad cu prilejul Zilei Pompierilor din România

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, a participat astăzi, 12 septembrie a.c., la ceremonialul militar şi religios desfăşurat în Piaţa Avram Iancu din municipiul Arad, cu prilejul Zilei Pompierilor din România. Într-un cadru festiv, pompierii arădeni au organizat o expoziţie de prezentare a tehnicii de intervenţie şi au efectuat, pentru publicul prezent, exerciţii demonstrative, specifice misiunilor cu care sunt abilitaţi.Tot în cursul zilei de astăzi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, împreună cu inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Marcel Sorin Lucaciu, s-au alăturat personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, şi au donat sânge, la Centrul de Transfuzii din municipiu. Acţiunea umanitară se înscrie în cadrul campaniei naţionale de solidaritate umană „Din inimă pentru inimi”, constând în donarea de sânge, cu scopul de a completa stocul de sânge necesar persoanelor care au nevoie de transfuzii în intervenţiile chirurgicale sau în urma accidentelor rutiere. * * * Marţi, 13 septembrie a.c., ministrul Traian Igaş va fi prezent la festivităţile dedicate Zilei Pompierilor din România, în municipiul Alba Iulia.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut