Ministrul Radu Stroe i-a felicitat pe angajaţii I.G.Av. cu ocazia aniversării Zilei Aviației Române

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a felicitat pe angajaţii Inspectoratului General de Aviație al MAI, cu ocazia aniversării Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.”Vă mulțumesc pentru dăruirea, spiritul de sacrificiu și profesionalismul cu care vă îndepliniți misiunile. La ceas aniversar, vă adresez, tuturor, felicitări!”, se arată în mesajul transmis de către ministrul Radu Stroe. Totodată, ministrul Afacerilor Interne i-a evocat pe aviatorii care și-au sacrificat viața pentru siguranța semenilor lor și care, astfel, au devenit ”modele pentru cei care astăzi sfidează înălțimile”. ”Atunci când amintesc de înaintași, nu mă refer doar la pionierii aviației românești, ci și la colegii dumneavoastră care și-au pus chezășie viața lor pentru pacea și siguranța noastră”, a subliniat ministrul Stroe.Momentul aniversar din acest an a fost desăvârşit de acordarea Drapelului de luptă Inspectoratului General de Aviaţie, simbol oferit piloţilor Ministerului Afacerilor Interne pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă în misiunile executate atât în ţară, cât şi în străinătate * * * Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne îndeplineşte independent sau în cooperare cu alte instituții misiuni diverse, între care amintim: cercetare și supraveghere din aer, căutare și salvare de persoane, transport aerian, stingerea incendiilor de suprafață.O componentă importantă a activității piloților MAI o constituie misiunile umanitare şi de transport aeromedical de urgenţă, desfășurate în cooperare cu SMURD, datorită cărora, săptămânal, sunt salvate zeci de persoane. * * * Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, sărbătorită anual la data de 20 iulie, este momentul în care cei ce au cucerit și apoi apărăt spațiul aerian românesc sunt onorați de întreaga țară pentru profesionalismul, devotamentul și istoria lor plină de sacrificii.


Alte articole:
Skip to content