Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, va participa mâine, 12 mai a.c., la Reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care se va desfăşura la Bruxelles.Pe agenda întâlnirii se regăsesc aspecte legate de politica de azil, problematica imigraţiei în zona Mediteranei, precum şi evaluarea acordurilor de readmisie ale Uniunii Europene. În cadrul reuniunii, miniştrii prezenţi vor discuta şi pe marginea stadiului propunerii de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului UE privind crearea Agenţiei Europene pentru Managementul Operaţional la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (FRONTEX).La lucrările Reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne va fi prezent şeful Departamentului Schengen, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.
Ministrul Traian Igaş, la Reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne
Alte articole: