Minoră dispărută, depistată operativ de poliţişti

La data de 02.03.2014, la ora 20.10, poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de o tânără de 28 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 9 ani, a plecat de la domiciliu în jurul orei 17.00 şi nu a mai revenit până la ora apelului.În urma sesizării, întreg dispozitivul de ordine publică de pe raza municipiului Giurgiu şi poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au fost angrenaţi în activităţi de căutare a minorei dispărute, astfel încât la 35 de minute de la primirea apelului, aceasta a fost depistată după ce părăsise un magazin cu produse de panificaţie situat în apropierea domiciliului.Minora a fost predată de către poliţişti familiei, aceasta nefiind victima vreunei infracţiuni. Poliţiştii doresc încă o dată să reamintească populaţiei că nesupravegherea minorilor poate duce la dispariţii, ce expun minorul la traume fizice sau psihice şi pot să devină adevărate tragedii pentru familii şi comunitate. IPJ Giurgiu – Compartimentul Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content