Misiune a poliţiştilor români în Bulgaria

Prima serie de poliţişti români care a desfăşurat activităţi comune de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti bulgari, în staţiunea Bansko, a revenit în ţară. Activităţile comune continuă până la sfârşitul lunii martie 2013. În timpul activităţilor desfăşurate în perioada 17 decembrie 2012 – 14 ianuarie a.c., poliţiştii români detaşaţi în Bulgaria au consiliat 311 turişti români, în special cu privire la informaţii referitoare la identificarea unor zone de interes sau în legătură cu prevederile legislative din ţara gazdă şi au asistat 47 turişti români implicaţi în evenimente, facilitând comunicarea între autorităţile bulgăreşti şi turiştii români.De asemenea, poliţiştii români au participat alături de poliţiştii bulgari la 47 intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale sau ridicarea de autovehicule parcate ilegal. Totodată, poliţiştii detaşaţi au răspuns solicitărilor făcute în urma operaţiunilor de schimb valutar, datorită neconcordanţelor existente între cursul afişat şi cel practicat. Misiunile comune de patrulare româno-bulgare se realizează în patru perioade, respectiv: 17 decembrie 2012 – 15 ianuarie 2013, 15 ianuarie – 12 februarie 2013, 12 februarie – 12 martie 2013 şi 12 – 31 martie 2013, pentru fiecare etapă fiind desemnaţi câte doi poliţişti români vorbitori de limbă bulgară.Într-unul dintre cazurile la care au fost solicitaţi poliţiştii detaşaţi, un cetăţean român a sesizat Poliţia Bulgară cu privire la faptul că au fost sustraşi 100 de litri de motorină dintr-un autocar românesc, aflat într-o tabără de copii din Bulgaria. Poliţiştii români au asigurat relaţionarea cu autorităţile bulgare pentru desfăşurarea cercetărilor necesare identificării autorilor.Într-un alt caz, la data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, a fost semnalat faptul că un grup de zece persoane, dintre care doi români, s-a pierdut în munţi. În urma intervenţiei poliţiştilor români, care au ţinut permanent legătura telefonic cu unul dintre turişti, grupul a fost găsit, în jurul orei 19.00, la peste 2000 de metri altitudine.Informaţii de background:Reamintim faptul că, la data de 28 iunie 2010 la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, comisar-şef Kalin GEORGIEV au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.Astfel, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content