În perioada 1 iulie – 20 iulie 2012 şi-a desfăşurat activitatea pe litoralul bulgăresc, alături de poliţişti bulgari, prima serie de poliţişti români. De mâine, o nouă serie de poliţişti va acorda sprijin turiştilor români.Cei patru poliţişti români detaşaţi în Bulgaria, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, au consiliat 280 de turişti români, cărora le-au furnizat informaţii, în special, cu privire la prevederile legislative din ţara gazdă.De asemenea, poliţiştii români au participat, alături de cei bulgari, la 108 intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal, precum şi solicitările făcute în urma operaţiunilor de schimb valutar, datorită neconcordanţelor existente între cursul afişat şi cel practicat.Poliţiştii români s-au deplasat în cele două staţiuni la recepţiile hotelurilor, împreună cu partenerii bulgari, unde au luat contact cu administratorii hotelurilor informându-i de prezenţa lor pe întreg sezonul estival, şi de disponibilitatea pentru situaţiile în care cetăţenii români solicită sprijin.Exemple:- La data de 4 iulie 2012, în jurul orei 05.00 în timpul activităţilor de patrulare în staţiunea Albena, patrula mixtă a identificat un autoturism marca BMW, înmatriculat în România cu geamurile deschise şi butucul rupt. În urma intervenţiei prompte a patrulei, nu s-a constatat lipsa vreunui bun din interiorul autoturismului. Poliţiştii români au acordat sprijin părţilor în relaţionare şi verificare.- La data de 1 iulie 2012, poliţiştii români au intervenit în găsirea unui minor român care se pierduse în staţiune, facilitând comunicarea între părinţii copilului şi poliţia bulgară, în transmiterea semnalmentelor copilului.- La data de 9 iulie 2012 poliţiştii români din Nisipurile de Aur au fost solicitaţi să acorde sprijin privind un cetăţean roman care a comis acte de huliganism în staţiune. Cetăţeanul român a fost prezentat instanţei pentru stabilirea sancţiunii.- De asemenea, au acordat sprijin privind furtul a două genţi în care se aflau bunuri personale (telefoane mobile, documente), victime fiind două persoane de naţionalitate română.În conformitate cu Acordul de cooperare poliţienească internaţională dintre România şi Bulgaria, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, din Bulgaria, acţionează în patrule comune de poliţişti români şi bulgari. Începând de la 1 iulie şi până la 31 august 2012 poliţişti români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti bulgari pe litoralul bulgăresc.Misiunile de patrulare se desfăşoară în trei perioade, respectiv 1- 20 iulie, 21– iulie – 10 august şi 11 – 31 august 2012, pentru fiecare etapă fiind desemnaţi câte patru poliţişti români.Este al treilea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice