Misiune de îndepărtare sub escortă desfășurată de  polițiștii de imigrări din Arad

Șapte bărbați din India, Pakistan, Sri Lanka și Vietnam au fost îndepărtați, ieri, sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine. Aceștia au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

La data de 16 mai a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, pentru șapte străini, toți bărbați, dintre care doi din  Pakistan, doi din Sri Lanka, doi din Vietnam și unul din India.

Persoanele în cauză au fost îndepărtate până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, unde au fost îmbarcate pe curse comerciale către țările de origine.

Verificările efectuate de polițiștii de imigrări au stabilit că străinii au intrat legal în România, în perioada 2022 – 2024, ulterior fiind depistați în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Imediat după depistare, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare sub escortă, iar în perioada martie – aprilie a.c. au fost introduși în centrul de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

La ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru realizarea misiunilor, polițiștii de imigrări din Arad au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut