Ieri, 9 iulie, detaşamentul condus de lt.col. Mihai Marian a ajuns în raionul Hînceşti, Republica Moldova, şi a fost cantonat pe raza localităţii Nemţeni. După o scurtă prezentare a situaţiei, cei 26 de pompieri români au început acţiunile de intervenţie.Din localitatea Cotu Morii două bărci au salvat trei persoane care, apoi, au fost încredinţate autorităţilor locale. În acelaşi timp, în localitatea Nemţeni patru bărci au evacuat bunuri din opt gospodării. Astăzi cadrele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor desfăşura următoarele misiuni:- în localitatea Cotu Morii se va interveni cu patru autocamioane de intervenţie şi patru bărci pneumatice în vederea evacuării bunurilor persoanelor din casele afectate de inundaţii. Intervenţia în această localitate este condusă de cpt. Covaşniuc Oleg;- în localitatea Nemţeni pompierii români vor asigura transportul bunurilor cetăţenilor afectaţi cu ajutorul a patru bărci pneumatice;- doi subofiţeri cu două autocamioane de intervenţie vor asigura aprovizionarea logistică a forţelor ce intervin în zonele afectate. Detaşamentul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat în Republica Moldova ca răspuns la solicitarea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova adresată Centrului de Monitorizare şi Informare al Comisiei Europene.Principalele misiuni ale detaşamentului român sunt salvarea şi evacuarea persoanelor şi bunurilor din zonele afectate.I.G.S.U. – Compartimentul Informare si Relatii Publice
Misiuni I.G.S.U. in Republica Moldova
Alte articole: