Misiunile pompierilor în ultimele 24 de ore

În ultima zi a lunii septembrie, cele mai multe intervenții au fost înregistrate în regiunea București – Ilfov și în județele Iași, Mureș, Cluj, Brașov, Arad și Prahova. Majoritatea misiunilor desfășurate de salvatori (peste 80%) au fost acțiuni de acordare a primului ajutor, în urma cărora 1.191 de persoane au beneficiat de asistență medicală.

Pe lângă cazurile SMURD, în ultimele 24 de ore, au fost localizate și stinse 39 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării. Datorită acestor intervenții, colegii noștri au reușit să prevină extinderea flăcărilor către zonele învecinate și să elimine riscul altor situații de urgență care ar fi putut amenința vieți și bunuri.

În paralel, echipajele operative au gestionat alte 251 de misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii periculoase, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.

Pe parcursul intervențiilor derulate ieri de pompierii din întreaga țară, 9 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Referitor la avertizarea populației, în ultimele 24 de ore au fost emise 22 de mesaje RO-ALERT, majoritatea anunțând avertizări hidro-meteorologice imediate în localități din județele Bacău, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț, Tulcea și Vrancea.

Pentru informații privind măsurile de prevenire și comportamentul în diferite situații de urgență, puteți accesa platforma https://fiipregatit.ro/ sau descărca gratuit aplicația DSU din Google Play Store și App Store.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut