Modificări legislative implementate în sistemul de pașapoarte ca urmare a modificării și completării Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

În scopul organizării eficiente a vacanțelor în contextul sezonului estival, informăm cetățenii că, începând cu data de 03.07.2024, vor fi implementate noi modificări legislative în sistemul de pașapoarte:

  • Eliberarea pașaportului simplu temporar se va realiza doar în situații obiective și urgente, ce exclud cazurile în care deplasarea persoanei pe teritoriul altui stat are la bază rațiuni exclusiv turistice. Situaţiile obiective și urgente trebuie probate cu documente din care să rezulte necesitatea deplasării persoanei în străinătate.

Totodată, atragem atenția cu privire la faptul că există state care nu permit intrarea pe teritoriul lor național cu pașaportul simplu temporar, sens în care, recomandăm accesarea site-ului Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro , secțiunea condiții de călătorie, înaintea efectuării călătoriei.

  • Pașapoartele declarate pierdute, distruse sau furate sunt nule de drept și nu mai pot fi utilizate, chiar dacă sunt găsite ulterior.

În cazul persoanelor care găsesc documentul de călătorie declarat pierdut sau furat, există obligația de a îl depune, de îndată, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de pașapoarte, la Direcția Generală de Pașapoarte ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Reamintim, totodată, faptul că:

– pierderea sau distrugerea pașaportului simplu electronic/temporar se declară de către titular în țară la orice serviciu public comunitar de pașapoarte sau la Direcția Generală de Pașapoarte, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

– furtul documentelor de călătorie se declară de îndată la cea mai apropiată unitate de poliție din țară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverințe care să ateste declararea evenimentului respectiv.

  • Cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile:
  1. a) atunci când pașaportul simplu electronic a fost depus pentru obținerea unor vize, în situații obiective și urgente, în care este necesară prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea și eliberarea pașaportului simplu electronic sau acesta a fost depus pentru obținerea unor vize;
  2. b) în situația în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetățeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize.
  • Cetăţenii români pot deţine, concomitent, două paşapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situații:
  1. a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;
  2. b) când titularul deţine paşaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă.
  • Eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice, respectiv pentru o anumită perioadă de timp sau până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către minor, se efectuează numai dacă, în cuprinsul hotărârii judecătorești sau al ordonanței președințiale de suplinire a acordului, instanța a stabilit, în mod expres, acest aspect.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut