Municipii în siguranţă

349 de suspecţi de infracţiuni prinşi, 46 de persoane reţinute/arestate şi 34 de persoane urmărite depistate, acestea sunt rezultatele unei acţiuni desfăşurate pe parcursul a două zile, în municipiile reşedinţă de judeţ.În perioada 12 – 13 august, la nivelul municipiului Bucureşti şi municipiilor reşedinţă de judeţ, au acţionat peste 7.000 de poliţişti – 3.187 poliţişti de ordine publică, 1.301 poliţişti rutieri, 1.687 investigaţii criminale şi 1.153 poliţişti din alte structuri, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.Astfel, la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie au fost desfăşurate acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 333 de infracţiuni, au fost prinşi 349 de suspecţi de infracţiuni, 46 de persoane au fost reţinute/arestate, iar 34 de persoane urmărite au fost depistate.Poliţiştii au aplanat peste 740 de stări conflictuale şi au condus la sediul poliţiei pentru verificări peste 2.000 de persoane. Peste 1.700 de persoane, care au tulburat ordinea şi liniştea publică au fost sancţionate contravenţional.Au fost confiscate bunuri în valoare de peste 100.000 de lei.Pe linie de poliţie rutieră, au fost depistaţi peste 1.900 de conducători auto care au încălcat regimul legal de viteză şi peste 60 care s-au urcat la volan aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.463 de conducători auto au rămas fără permis de conducere şi au fost retrase 309 certificate de înmatriculare.* * * Craiova: În 13 august, jurul orei 23.45, a fost oprit în trafic pe B-dul Ştirbei Vodă, în zona stadionului Ion Oblemenco un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Craiova, iar cu prilejul controlului în portbagaj a fost găsită o sabie. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept de armă albă.Sibiu: În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 21 de ani, din localitatea Avrig, suspectat de comiterea unui furt de auto. Acesta este suspectat că în noaptea de 29 spre 30 iulie a.c., a sustras un autoturism din municipiul Sibiu şi a spart un alt autovehicul, din interiorul căruia a sustras bunuri. Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, împotriva acestuia fiind emis de către Judecătoria Sibiu mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13.08.2010.Bacău: În baza unei autorizaţii de percheziţie, în ziua de 13.08.2010, poliţiştii au efectuat o descindere la locuinţa unui tânăr de 19 ani, din Bacău, ocazie cu care acesta a fost depistat ascuns în podul casei. În locuinţă au fost găsite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri (componente electronice, telefoane mobile şi accesorii, scule mecanice şi electrice) provenite din furturi din locuinţe şi societăţi comerciale.Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză a pătruns prin efracţie într-o locuinţă şi într-o societate comercială şi a sustras bunuri în valoare totală de 11.400 lei.Tânărul a fost prezentat Judecătoriei Bacău iar instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.Un bărbat de 35 de ani, din Bacău, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanului, având o concentraţie alcoolică de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal.Buzău: Ieri, poliţiştii care acţionau pe bulevardul Unirii au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani din comuna Poşta Câlnău. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. La solicitarea poliţiştilor de a fi testat cu aparatul „Drager” acesta a refuzat, menţinându-şi atitudinea şi în ceea ce priveşte recoltarea probelor biologice de sânge.Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că maşina fusese furată, în cursul zilei, de la un bărbat din Buzău. În cauză s-a întocmit dosar penal. Arad: În data de 13 august 2010, poliţiştii au depistat două tinere, de 22, respectiv 26 de ani, ambele din Timişoara. Din verificările efectuate s-a stabilit că acestea, în perioada iulie-august 2010, au acostat diferite persoane cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, contra unor sume de bani. Cele două tinere sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut