În noaptea de 21 spre 22 aprilie a.c., o escortă a Poliţiei Române – Biroul Naţional INTERPOL, l-a adus în ţară pe Nicolae P., urmărit internaţional din anul 2002.Interpol Bucureşti a fost informat, la data de 2 decembrie 2009, de Interpol Jakarta cu privire la arestarea urmăritului internaţional pe teritoriul Indoneziei. Inspectoratul General al Poliţiei Române a sesizat Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru a iniţia procedurile de extrădare a acestuia. În urma activităţilor întreprinse de autorităţile române de aplicare a legii, Nicolae P. a fost adus în ţară şi introdus în arestul D.G.P.M.B..Pe numele acestuia, în ianuarie 2002, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea de infracţiuni economice, iar în iunie 2009 un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, fiind condamnat la 15 ani închisoare şi, în solidar cu părţile responsabile civilmente, persoane fizice şi persoane juridice, la plata despăgubirilor către părţile civile constituite, la nivelul sumelor efectiv investite, indexate cu rata inflaţiei.