Ofiţerii DGA au prins un cetăţean în timp ce încerca să mituiască un poliţist

Flagrantul a fost realizat în baza denunţului formulat de agentul de poliţie Ieri, 13 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău, cu sprijinul lucrătorilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Inspectoratului de Poliţie ai Judeţului Buzău, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au prins în flagrant un cetăţean din comuna Moviliţa, jud. Ialomiţa, care a încercat să mituiască un agent de poliţie cu suma de 100 lei.Astfel, la data de 11 iulie a.c., un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, Poliţia Oraşului Pogoanele, Compartimentul Poliţiei Rutiere, l-a depistat în trafic pe numitul L.C., de 47 ani, în timp ce conducea autoturismul marca Renault, înmatriculat în Franţa, fără a deţine dovada plăţii taxei de utilizare a drumurilor publice.Conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă faptul că urmează a fi sancţionat contravenţional şi a-i fi reţinut certificatul de înmatriculare, luându-se, totodată, măsura imobilizării autoturismului în cauză, până la prezentarea dovezii plăţii taxei de drum (rovignetă), ocazie cu care L.C. a promis agentului de poliţie o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale.Poliţistul a formulat denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău, iar, în data de 13.07.2009, ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, l-au prins în flagrant pe L.C., în timp ce oferea agentului de poliţie suma de 100 lei. Faţă de L.C. a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255, alin. 1 Cod Penal.Cercetările continuă, cu învinuitul în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut