Operaţionalizarea avionului medical destinat SMURD

Fundaţia pentru SMURD în colaborare cu Inspectoratul General de Aviaţie organizează, vineri 12 iulie a.c., începând cu ora 13.00, pe baza de operare a Aeroportului Internaţional AIBB “Aurel Vlaicu”, evenimentul intitulat Operaţionalizarea avionului medical destinat SMURD. Fundaţia pentru SMURD a demarat la începutul anului 2011 campania „2% pentru SMURD – Ajută-ne să scurtăm distanţe pentru a salva vieţi”. Fondurile rezultate din această campanie, de aproximativ 1 milion de euro, ce au intrat în contul Fundaţiei, au fost folosite pentru demararea achiziţiei aeronavei. În urma încheierii unui contract de sponsorizare, acesta a intrat în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne la data de 28.06.2013.Programul preliminar al evenimentului:AEROPORTUL BĂNEASA (Punct acces nr. 1 – Intrarea în Aeroport dinspre Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă) VINERI, 12 IULIE 201313:00 – 13.10 – Prezentarea avionului medical SMURD13.10 – 13.20 – Ceremonial religios13.20 – 13.30 – Înmânarea diplomelor către voluntari – Înmânarea plachetelor simbolice oficialităţilor, instituţiilor implicate şi celorlalţi parteneri13.30 – 13.45 – Luări de cuvânt 13.45 – 15.00 – Zbor inaugural al avionului medical SMURD – Discuţii cu presa15.00 – 17.00 – Porţi deschise – prezentarea avionului medical SMURD către publicul largSÂMBĂTĂ, 13 IULIE 201309.00 – 17.00 – Porţi deschise – prezentarea avionului medical SMURD către publicul largCompartimentul Relaţii Publice – IGAv


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Sari la conținut