Operaţiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu, cercetate de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiş efectuează percheziţii în trei judeţe, la persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu. Acţiunea vizează depistarea şi ridicarea unor bunuri a căror valoare depăşeşte un milion de euro.Azi, 11 septembrie a.c., în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii timişeni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi, la persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu.Acţiunea vizează trei persoane cu vârste între 29 şi 56 de ani, bănuite că, în perioada iunie – august a.c., ar fi deţinut şi încercat să valorifice, în ţară şi în străinătate, bunuri din patrimoniul cultural mobil, respectiv un vas neolitic şi o vioară veche.Poliţiştii urmăresc depistarea şi ridicarea bunurilor a căror valoare este de peste un milion de euro.Totodată, vor fi puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.În cauză, faţă de cei trei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire.Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Hunedoara. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I..Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 607 conducători auto. Detalii aici

46 persoane salvate de angajații MAI în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 6.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut