Operațiunile cu produse cerealiere și de panificație, verificate de polițiști

95 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti în prima săptămână din luna decembrie a.c., în urma verificării operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Poliţia Română continuă controalele demarate la data de 1 septembrie a.c. pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. În ultima săptămână, aproape 4.700 de poliţişti (dintre care 649 de investigare a fraudelor, 2.917 de ordine publică, 908 rutieri, 109 de la transporturi şi 111 de la alte structuri de poliţie) au acţionat la nivel naţional. Astfel, au fost efectuate 8.330 de controale, dintre care 1.792 la societăţi comerciale, 1.378 la persoane fizice, fiind verificate şi 5.160 de mijloace de transport.Poliţiştii au constatat 95 de infracţiuni, dintre care 58 de evaziune fiscală. 77 de persoane sunt cercetate penal, fiind suspectate de comiterea acestora.De asemenea, au aplicat 3.255 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 554 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 64 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 2.637 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 1.619.949 lei.Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale şi ca urmare a abaterilor contravenţionale aplicate este de 374.531 de lei.Totodată, a fost indisponibilizat un autovehicul şi a fost suspendată/oprită activitatea la 6 unităţi de morărit şi panificaţie.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content