Participarea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, la manifestările prilejuite de Ziua Pompierilor

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a participat vineri, 13 septembrie a.c., la o ceremonie restrânsă de comemorare a eroilor pompieri, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.În contextul situației dificile cauzate de inundațiile din mai multe localități din județul Galați, ceremonia s-a limitat la depunerea unor coroane la Monumentul Pompierilor Militari din București, cu această ocazie ministrul Radu Stroe cerând celor prezenți să țină un moment de reculegere pentru victimele inundațiilor din Galați, dar și pentru eroii pompieri care și-au pierdut viața în misiune în acest an.Un moment special a fost acela al oferirii unei plachete familiei sublocotenentului post-mortem Gabriel Boitan, căzut la datorie în localitatea Feteşti, la data de 11 iulie 2013, soției și fiului acestuia fiindu-le înmânat și ajutorul bănesc colectat în urma apelului umanitar lansat de conducerea M.A.I.Ministrul Radu Stroe i-a felicitat pe angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, și a mulțumit în mod special pompierilor salvatori care, chiar şi la acest moment aniversar, nu și-au uitat datoria şi au intervenit, alături de jandarmi şi poliţişti, în localităţile afectate recent de inundaţii. „Astăzi, pompierii români sunt implicaţi peste tot, acolo unde oamenii au nevoie de ajutor – în intervenţii de salvare la inundaţii, înzăpeziri, alunecări de teren sau acordând ajutor medical de urgenţă în cadrul misiunilor SMURD”, a subliniat oficialul MAI cu această ocazie.Ministrul Radu Stroe i-a asigurat pe pompierii români de întregul sprijin al conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru buna îndeplinire a misiunilor ce le revin, exprimându-şi totodată aprecierea față de activitatea desfăşurată de angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă: „Nu vă ascund că, în calitate de cetăţean, mă număr printre cei peste 90% dintre românii care au încredere în instituţia pompierilor. Ca ministru însă, vă asigur că apreciez 100% ceea ce faceţi zilnic în folosul şi pentru siguranţa cetăţenilor!”.La ceremonie au mai participat secretarii de stat ai M.A.I. Constantin Cătălin Chiper și Bogdan Tohăneanu, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Raed Arafat, precum și oficialități ale administrației locale și centrale. * * * Imediat după finalizarea ceremonialului, secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper s-a reîntors în localitățile afectate de inundații pentru coordonarea misiunilor pompierilor care intervin pentru ajutorarea populației.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut