Participarea ministrului Petre Tobă la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne

Ministrul Justiției, Raluca Prună, și ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, au participat la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne, convocată ca urmare a atacurilor care au avut loc în această săptămână, la Bruxelles.În deschiderea reuniunii, miniștrii europeni pentru securitate și justiție au transmis condoleanțe victimelor atacurilor teroriste de marți, 22 martie 2016, și un mesaj de sprijin și solidaritate cu Belgia și poporul belgian, considerând aceste atentate ca fiind un atac împotriva societății democrate.Membrii consiliului JAI au adoptat o Declarație comună pentru urgentarea măsurilor de completare și implementare rapidă a legislației privind combaterea terorismului, printre care intensificarea schimbului de informații și a colaborării între structurile naționale și agențiile internaționale specializate în combaterea terorismului, controlul achiziției și posesiei de arme, consolidarea de urgență a interoperabilității bazelor de date europene și internaționale și dezvoltarea unui parteneriat pentru combaterea terorismului între UE și statele din Nordul Africii, Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest.Ca o primă măsură urgentă, s-a decis ca investigarea rețelelor implicate în atentatele de la Bruxelles și Paris și a altor rețele similare să se facă prin eforturi naționale comune ale agențiilor specializate din statele membre. O echipă comună formată din experți naționali va fi înființată în cadrul Centrului European pentru Combaterea Terorismului din cadrul Europol pentru a investiga dimensiunile europene și internaționale ale amenințărilor teroriste curente și pentru a monitoriza amenințările din partea luptătorilor străini, fluxurile de finanțare a terorismului și traficului de armament, precum și propaganda online.Un rol cheie în lupta împotriva terorismului îl vor juca unitățile de informații privind pasagerii, o directivă prin care să fie asigurată interoperabilitatea acestora urmând să fie adoptată în săptămânile următoare. Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne a fost convocată de către Președinția olandeză a Consiliului UE.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut