Participarea secretarului de stat Bogdan Tohăneanu la Congresul European de Poliție

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Tohăneanu, participă la cel de-al XVII-lea Congres European de Poliţie, eveniment ce se desfăşoară la Berlin, în perioada 17-19 februarie a.c.Pe agenda evenimentului se află teme precum cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene, colaborarea judiciară internaţională, respectiv standardizarea şi interoperabilitatea în materia comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. De asemenea, în cadrul Congresului va fi adusă în discuţie problematica urmăririi penale internaţionale, alături de elemente concrete privind cooperarea transfrontalieră în domeniul spălării banilor, criminalităţii informatice şi abuzului asupra minorilor.Manifestarea va reprezenta totodată o platformă internaţională de dezbateri pentru subiectul central al acţiunii -“Interfeţele arhitecturii de securitate: palierul naţional, european şi global”. Congresul European de Poliţie de la Berlin se bucură de prezenţa ministrului federal de interne german, de cea a reprezentanţilor conducerii Poliţiei Federale Germane şi a Oficiului Federal de Poliţie Criminală (BKA), a miniştrilor de interne din cadrul landurilor, precum şi de prezenţa oficialilor Europol.Participarea secretarului de stat Bogdan Tohăneanu la această activitate reconfirmă interesul părţii române în ceea ce priveşte cooperarea strânsă cu autorităţile germane de aplicare a legii, precum şi preocuparea instituţiei noastre în sensul dinamizării conlucrării cu ministerele de interne de la nivelul landurilor germane. Congresul European de Poliţie este organizat anual la Berlin şi reprezintă principalul eveniment european pentru discutarea unor subiecte tehnice şi strategice circumscrise domeniului securităţii interne.


Alte articole:
Skip to content