Secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a participat marți, 12 iunie a.c., la reuniunea “Evaluării regionale a implementării Strategiei naţionale Antidrog 2005-2012 „, care se desfășoară la Sinaia, în perioada 11 – 13 iunie a.c.În discursul adresat cu acest prilej, secretarul de stat M.A.I. a precizat faptul că strategiile aplicate la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor se fundamentează pe analiza fenomenului drogurilor la nivel naţional, în contextul evoluţiilor înregistrate pe plan regional, european şi internaţional, iar Agenţiei Naţionale Antidrog îi revine rolul de a corela acţiunile întreprinse cu sistemele de coordonare utilizate la nivel european.Șeful D.O.S.P. a reiterat necesitate abordării unei atitudine proactivă şi constantă faţă de reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri, subliniind faptul că lupta împotriva drogurilor trebuie dusă pe toate palierele, rolul specialiștilor Agenției Naționale Antidrog fiind foarte important, în special în atragerea de aliaţi, respectiv societatea civilă, ONG-uri, instituţiile statului.În încheierea intervenţiei sale, Ioan Nicolae Căbulea i-a asigurat pe cei prezenți de întreg suportul conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor în ceea ce priveşte activitatea Agenţiei Naţionale Antidrog. * * * În perioada 11 – 13 iunie 2012, Agenția Națională Antidrog, structură subordonată M.A.I., organizează, la Sinaia, o întâlnire de lucru cu specialiștii de la nivel central și teritorial în vederea evaluării implementării strategiilor regionale antidrog. Activitatea se desfășoară conform Acordului de Grant cu Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri și reprezintă un pas premergător evaluării Strategiei Naționale Antidrog 2005 – 2012.Printre subiectele aflate pe agenda discuțiilor se regăsesc concluziile Consiliului Uniunii Europene privind noul document programatic pe aceasta linie, Proiectului de evaluare privind Strategia Europeana Antidrog, precum și criteriile de elaborare a viitoarei Strategii Naționale Antidrog.
Participarea șefului D.O.S.P. la reuniunea “Evaluării regionale a implementării Strategiei naţionale Antidrog 2005-2012 „
Alte articole: