Participarea şefului Departamentului Schengen la Forumul de la Berlin

O delegaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor condusă de către domnul chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, şef al Departamentului Schengen a participat în perioada 05 – 06 iunie a.c., la Forumul cu tema „Migraţia şi frontierele Schengen”, organizat la Berlin, de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi Ambasadele României şi Bulgariei la Berlin.Acest eveniment a constituit un forum de discuţii în ceea ce priveşte securizarea frontierelor spaţiului Schengen şi combaterea migraţiei ilegale, într-un context european mai larg, supus presiunii crescânde a fluxurilor migratorii dinspre nordul Africii.Reprezentanţii părţilor română şi bulgară au susţinut o serie de prezentări privind măsurile de combatere a migraţiei ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene şi perspectivele viitoare de cooperare în context Schengen. Printre participanţii la acest eveniment s-au numărat şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi ai Ministerului Federal de Interne german.În marja evenimentului, şeful Departamentului Schengen, domnul Marian TUTILESCU a avut o întrevedere trilaterala cu domnul Ole SCHRÖDER, secretar de stat parlamentar în Ministerul Federal de Interne din Germania Şi cu domnul Dimitar Georgiev, secretar de stat în Ministerul de Interne bulgar.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut