Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt

 

La data de 2 octombrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție, împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor 1 – 4 Poliție au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere, în Bucureşti, județul Ialomița și judetul Dâmbovița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În fapt, în iulie 2024, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție au fost sesizați, prin plăngere, de către reprezentantul unei societăți comerciale, cu privire la faptul că, mai multe persoane ar sustrage, fără drept, băuturi alcoolice de la un depozit care aparține unei societăți comerciale.

Polițiștii subunității, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități complexe de cercetare penală cu privire la faptul că 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, ar fi sustras, în perioada ianuarie 2024 – prezent, băuturile alcoolice de la depozitul societății comerciale din Sectorul 1.

Prejudiciul fiind estimat la aproximativ 800.000 de lei.

În vederea administrării materialului probator, astăzi, 2 octombrie 2024, au fost puse în executare 10 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere în București, județul Ialomița, dar și în județul Dâmbovița, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Persoanele bănuite au fost depistate, urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut