Percheziţii la locuinţe şi într-un penitenciar, la suspecţi de înşelăciuni prin telefon

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba efectuează simultan 6 percheziţii (4 în municipiul Galaţi şi două în municipiul Brăila), în vederea documentării activităţii infracţionale a 4 persoane suspectate de comiterea mai multor fapte de înşelăciune, prin metoda „accidentul”. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Alba, cu sprijinul Serviciilor de Operaţiuni Speciale Alba şi Galaţi şi al poliţiştilor de la Poliţiile municipiilor Galaţi şi Brăila, desfăşoară 6 percheziţii, din care patru domiciliare şi două în Penitenciarul Galaţi.În cauză, sunt efectuate cercetări faţă de 4 persoane suspectate, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, două din Brăila, una din Galaţi şi una care se află încarcerată în Penitenciarul Galaţi, pentru executarea unei pedepse privative de libertate. Acestea sunt suspectate că, în perioada 23 ianuarie – 1 februarie a.c., au înşelat sau au încercat să înşele, 7 persoane din judeţul Alba. În penitenciar sunt căutate telefoane mobile şi cartele de telefon mobil de pe care au fost făcute apelurile, iar la locuinţele celorlalţi suspecţi sunt căutate înscrisuri prin care au fost ridicate sumele de bani transferate prin intermediul unor societăţi de transfer rapid. Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că, cei 4 au pretins păgubiţilor, prin telefon, diverse sume de bani, sub pretextul că sunt avocaţii unei rude apropiate a victimelor, care a comis un accident rutier, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Astfel, falşii avocaţi au cerut persoanelor păgubite să depună bani într-un cont, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid, pentru presupusa reprezentare în faţa autorităţilor.Prejudiciul reclamat prin aceste fapte este de 19.500 de lei.În cursul zilei de astăzi, cei 3 suspecţi aflaţi în libertate, precum şi eventualii lor complici, vor fi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. I.G.P.R. – Centrul de Informare ;i Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content