Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, în această dimineaţă, 15 percheziţii în judeţele Prahova, Vrancea, Giurgiu, Tulcea şi Timiş, la mai multe persoane suspectate de achiziţii intracomunitare de produse energetice, fără respectarea prevederilor legale. / 20 de persoane au fost conduse la audieri.Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat, în această dimineaţă, 15 percheziţii domiciliare în judeţele Prahova (10), Vrancea (2), Giurgiu(1), Tulcea(1), Timiş(1), pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.Din investigaţiile efectuate a reieşit că membrii grupării ar fi obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând opt societăţi comerciale, pentru derularea, în mod ilegal, de activităţi de comerţ cu produse energetice. Astfel, suspecţii au înfiinţat în Bulgaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor si impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, tip „fantomă”, controlate de către membrii grupării.Prejudiciul astfel creat este de aproximativ 4.000.000 de euro şi reprezintă în principal TVA sustras de la plata către bugetul de stat.La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse în vederea audierii 20 de persoane.Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, efectuează cercetări faţă de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.În vederea recuperării prejudiciului, vor fi instituite măsuri asiguratorii asupra unor imobile, utilaje şi autoturisme ce aparţin membrilor grupării.La acţiune s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., S.R.I. şi D.G.A., iar autorizaţiile de percheziţie au fost puse în executare cu sprijinul B.C.C.O. Timişoara, S.C.C.O. Vrancea, Tulcea, Satu Mare şi Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani
Alte articole: