Persoane cercetare pentru trafic de droguri

Astăzi, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară, în județele Vrancea, Bacău și Galați, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2024, mai multe persoane, cu vârste între 17 și 54 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori din municipiul Adjud, inclusiv în zona unui liceu din localitate.

Sunt puse în executare 27 de mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău și Galați, luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din inspectoratele de poliție județene Vrancea și Galați, polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea – Inspector de poliție Andreea Bornac – 0755025932.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

70 de persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Peste 100 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în cursul zilei de ieri, citește mai mult aici

375 de conducători auto au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Peste 31.600 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici 

Sari la conținut