Persoane cercetate pentru furt de componente feroviare

Patru persoane sunt cercetate de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere şi semnalizare falsă, întrucât sunt suspectate că au sustras mai multe componente de tren dintr-un triaj CFR. / Prejudiciul se ridică la 166.000 de lei.Azi-noapte, în jurul orei 03.00, poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Alba, împreună cu cei de la Serviciul Poliţiei Transporturi au observat două autovehicule ieşind din zona interzisă a Triajului CFR Coşlariu.Întrucât existau suspiciuni cu privire la prezenţa autovehiculelor în zona respectivă, poliţiştii au procedat la urmărirea acestora.La scurt timp, acestea au fost oprite în trafic pe DN 7, în localitatea Săliştea, iar la controlul efectuat asupra uneia dintre maşini, o autoutilitară, au fost descoperite 25 de distribuitoare aer.În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că piesele, toate funcţionale, au fost sustrase de la vagoanele de marfă din triajul CFR Coşlariu, valoarea totală a acestora fiind de 166.000 de lei. Cei patru bărbaţi identificaţi în autovehicule, L. F., de 45 ani, I.R., de 41 de ani, I.M., de 24 de ani şi A.O., de 23 de ani, toţi din oraşul Petrila, judeţul Hunedoara, sunt cercetaţi în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat ” şi „distrugere şi semnalizare falsă”, fapte prevăzute de art. 208-209 şi 276 din Codul Penal. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – POLITIA ROMANA


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut